Ziua Naţională a României, 1 Decembrie, a fost marcată la Colegiul Tehnic ,,Nicolae Titulescu" din Medgidia printr-o activitate menită să evidenţieze semnificaţia ei specială.
Doamna director a luat mai întâi cuvântul, punctând în alocuţiunea sa importanţa acestei date pentru noi, românii. Cadrele didactice împreună cu elevii au intonat Imnul Naţional al României într-o atmosferă de profundă emoţie şi entuziasm. Recitările unor poezii patriotice, dansurile şi cântecele populare, muzica uşoară, au constituit un prilej de a pune în valoare talentul elevilor noştri, dar şi de a înveşmânta acest moment solemn în hainele muzicii şi ale poeziei, podoabele simţirii şi ale cugetării.
Festivitatea s-a bucurat de prezenţa preşedintelui Asociaţiei “ Cultul Eroilor “, Filiala Medgidia, locotenent în rezervă Nichita Traian, a domnului director al Casei de Cultură “Ioan N. Roman, Oprică Florin şi a reprezentantului Consiliului Părinţilor, doamna Iordache Lenuţa.
Activitatea a fost coordonată de doamnele profesoare Tarnowetzki Gabriela, Vasile Alina, Violeta Nazare, Zamfirescu Mona.
Întregul eveniment a fost mediatizat de televiziunile locale Alpha Media şi Media TV..
Colegiul Tehnic
Nicolae Titulescu
MEDGIDIA
PROGRAM SECRETARIAT
Luni - Vineri
08:00 - 16:00